Franturi…

Visele s-au spart demult, cioburile le-am adunat si le-am lasat intr-un colt. Adeseori ma imaginam apropiindu-ma de gramajoara, cautand ceva… acel ceva ce imi lipseste. Dar nu… le-am aruncat pe toate, la gunoi. Bucatele de cioburi au patruns si in peretii sufletului meu, vor ramane, se pare, acolo pana la sfarsitul zilelor mele.
V-am vorbit de lumina. Da, in pacla neguroasa in care la un moment dat imi taram sufletul, a aparut o lumina. Una mica dar indeajuns sa inteleg rostul ei, iar in schimb, am renuntat sa mai „simt”, caci era ca intr-un film de prost-gust ce se derula zi-de-zi, azi pentru ziua de maine, la nesfarsit.
Pornind de la lumina, am sa va introduc intr-o viziune… viata noastra ca un tunel, are un inceput atunci cand ne nastem, o portita invizibila prin care ne rupem din lumina mama si ajungem in sanul familiei noastre, alte luminite aflate acolo la linia noastra de start, frati surori, parinti, bunici. Daca vreti, un nod unde ne intalnim cu totii, caci fiecare are tunelul (coridorul) lui propriu… . Pasim alaturi de familie pe un tunel comun pana cand ne dobandim propriul nostru tunel pe care vom merge mai departe singuri. Pe masura ce ne indeparam de ei, tunelul nostru e mai intunecos.. iar tot ce e in jur e din ce in ce mai vag. Un tunel cu geamuri de vizitare, prin care ii vedem si vorbim cu cei atat de dragi noua… . La un moment dat va aparea o intersectie in care ne asteapta marea schimbare. Daca nu am avut rabdare si am trecut, sau daca nu am vazut zona de halta, iar noi grabiti am trecut mai departe, inseamna ca am ratat acea intalnire care ne-ar fi completat. Un optimist ar spune.. no problem.. mai sunt intersectii, si intr-adevar, pe urmatoarea intersectie nu o vom rata!. Dar oare, ne mai asteapta ceva acolo?. Timpul se scurge intr-o singura directie si nu ne lasa sa pasim inapoi, caci cu fiecare pas pe care il facem pe cararea lui, in spatele nostru, el creste pereti ce ne obliga sa ne continuam drumul inainte.
Unii spuneau ca viata e intamplatoare, totul e un hazard, un joc. Eu le-as raspunde ca suntem legati de tunelul nostru print-o legatura subtire numita destin si nimic din ceea ce intalnim in calea noastra nu e intamplator, chiar daca sunt proiectii ale minti noastre undeva in viitor. Asta inseamna ca ne ajuta sa evoluam. Material vorbind, suntem o imbinare de gene purtate de la primul om pana in prezent, care la randul nostru le punem mai departe in copii nostrii, bune sau rele, cum or fi. Noi avem doar inceputul si sfarsitul iar restul se construieste pe parcurs, in functie de cat de puternica e luminita noastra. Da!. O contradictie cu ce a am sustinut mai devreme, dar un pic de hazard nu strica atunci cand trebuie sa evoluam.
Daca luminita e puternica, atunci putem sa vedem innainte cu cativa pasi, (aptitudine de vizionari), putem intui obstacolele, putem intui beneficii. Daca din contra, suntem pierduti pe coridorul vietii, peretii lui laterali nu ne vor lasa sa mergem decat in directia de inaintare, vom rata lucrurile importante din viata si vom obercai pe intuneric pana la capat, probabil singuri.
Daca ar fi intr-un coridor doua sau mai multe luminite, iar la o intersectie o luminita asteptand, asta as numi-o complicat. (Copiii sunt cei mai sensibili. O ruptura intre parinti inseamna pentru ei dobandirea propriului lor tunel, indiferent cu care parinte ar ramane: tuneluri paralele.) Dece sa fie complicat daca totusi va doriti o viata comuna? Orice minune tine trei zile, daca nu lupti in acea directie sa obtii ceea ce ti-ai propus, ratezi intersectia. O sa fiti tot doi pe doua tunele diferite cu vieti diferite, iubindu-va in continuare. O viata dar nu a voastra.
Si dece sa fi trist daca ai fost adoptata, caci tot o luminita esti. Lasa-ti lumina sa razbeasca prin slove, esti un suflet sensibil, percepi mult mai multe, caci prea multe lasi de la tine, si nu te lasa invins de „intuneric” caci viata e frumoasa chiar daca o privesti dintr-un buchet de trandafiri. La un moment dat, in intersectia in care poposesti, va veni o luminita sa te duca cu ea.
Si vezi bine, daca ajuns in pragul disperarii ca nimeni nu mai vine… nu inseamna nimic, probabil intarzie pe drum. Dece sa iti vinzi sufletul pe-o carte?. Crezi ca e mai norocoasa decat cartea destinului tau?. Cei care nu stiu sau nu pot sa priveasca luminita ta, inseamna ca nu au meritat sa o faca.
Toata viata e un puzzle nenorocit, iar cristalele din coltul ochilor se strang greu… si nu se pot vinde. Le purtam cu noi ca pe niste pilde sau poate cioburi ascunse in sufletul nostru. Experienta sau nu, macar asa invatam sa nu ne prefacem si sa razbim chiar daca viata e grea. Lumina din stele iti e etalonul si oricate enigme ar ascunde coridorul tau… nu mai conteaza.
Poti sa alegi orice in viata, dar nu orice ti se potriveste. Oare luminita din sufletul tau ce si-ar dori?. Din toate, numai un singur lucru… .
Tu ai ales deja. Petalele de trandafiri sunt peste tot.. descopera-le locul si nu le calca cu nepasare. Asa-i ca nu mai „certi” pe nimeni?…
Continua sa scrii „harfa batrana”. Scrii nu neaparat pentru tine, scrii pentru, cum spunea cineva atat de frumos: „Cercul poetilor disparuti”. Ajunsi la poarta finala pentru a ne intoarce inapoi la lumina mama, asta ramanem. Poate nu poeti, nu scriitori, dar probabil „Cercul jurnalistilor disparuti” (suna ‘naspa sa spun web-jurnalisti).

V-am purtat de la lumina spre intuneric ca sa va vedeti lumina sufleteasca proprie. Si pentru ca totusi eu ma incapatanez sa cred ca nimic nu e intamplator, va las pe voi sa decideti cui, ce am comentat sau transmis.

***
Recunosc caci sunt „organic” uneori in comentariile mele probabil stupide, dar le astern pe hartia virtuala asa cum le percep sau le simt la momentul scrieri lor, ca un ingrat ce isi face din asta o jucarie personala, si totusi, departe de gandul de a rani pe cineva. Si nu am incetat inca sa ma mai apropiu de acel colt in care au zacut cioburile visurilor mele, desi stiu ca locul e gol. Oare mai sper sa mai vad gramajoara, ca sa ma transform in gunoierul propriilor mele vise?

PS V-am zapacit cu luminita… sper sa nu vedeti doar LED-uri dupa ce cu o rabdare de chinez batran cititi articolul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s