Framantari

In pelegrinarile mele, pe raza judetului, sau in judetele invecinate, pe „drumuri de munte”, la volan, am timp sa dau drumul ochilor mintii sa strabata campia de vorbe si secvente formate pe retina imaginarului, in descifrarea acelor multe intrebari fara raspuns. As vrea sa nu radeti de mine, sa nu credeti ca sunt ceva de genul : „Mergi bă, şi fă-ţi control la cap !”. Sambata, am facut un drum la 50 de km de orasul meu, sa instalez doua camere de supraveghere, si printre intrebari si raspunsuri, ochii minti au vazut ceva: doua luminite ce dansau frumos, armonios fara muzica, caci muzica… hm… , numai vantul care batea prin geamul autoturismului. Nu am pus nici pana azi un cd-player in masina. 🙂 . Am vazut cum in jurul lor cresc peretii, se monteaza usile, geamurile, iar mai apoi formandu-se usor, din nimic, acoperisul. O casuta…da. O casuta semitransparenta, fara culoare. Dece fara culoare?. Apoi dupa inca un km a venit si revelatia: Culoarea casutei va fi imbracata de culoarea fericirii lor… si ea nu se vede acum, ea se va vedea in timp, cand va fi binecuvantata de copii.
Mi-ar placea sa vad culoarea casutei, daca batranii ochi nu vor orbi sau adormi la un moment dat. Poate ca asa o sa vad si ce culoare are Fericirea. Bine… recunosc, e particulara pentru fiecare. La voi ce culoare are ea?
Ramane sa vad daca se va intampla asta.. a vost o viziune sau o iluzie? O sa ne spuna ei cand vor considera ca trebuie sa aflam si noi…
Iar rugaciunea, nu trebuie spusa doar de unul singur, ea trebuie spusa totdeauna in doi: tu sau ea si cu Isus. Atunci cand o spuneti, ganditi-va la El, cum se ruga in gradina Ghetsimani, stiind ca osanditorii vor veni acolo sa il infiereze. Eu asta o numesc rugaciunea inimii. Ajuta si vorbele, insa rugaciunea inimii e de cateva ori mai puternica. Am pierdut link-ul spre un filmulet ce vorbea despre puterea rugaciunii si cum, dupa cum ati scris si voi si am citit si pe la altii, uni vin acolo pentru a face senzatie iar glasul rugaciunii e slab, e tot mai slab. O… sa nu credeti ca fac pe grozavul sau ca sunt un fanatic religios… Dar oare nu e adevarat ca atunci cand e bolnav cineva drag, sau a murit, sau ne dorim un lucru, atunci si numai atunci ne amintim de El sau de Ea regina sufletelor noastre? si ne cautam vocabularul de rugaciuni atat de sarac ca poate Doamne-Doamne ne va ajuta?. Chiar daca uni dintre voi nu cred in divinitate sau in religie, orice forma ar avea ea, ea ar trebui totusi sa fie o constanta in viata noastra… nu exagerata la extrem. Cati dintre voi care au copii picurati in sufletul lor cate un strop de rugaciune?.
Si ajung iar la constiinta… de aceasta data la constiinta religioasa. Spunea un intelept ca daca credeti intr-o piatra, atunci acea piatra va va vindeca. Iar daca totusi cu indoieli in suflet credeti in divinitate. v-as ruga sa credeti macar in rugaciunea inimii.

Dar sa revin la framantari… incerc de multe ori sa nu folosesc cuvinte „murdare”, ca sa nu ranesc sau sa „murdaresc” la randul meu ceva. De aceea:

„La vorbe de-ocara, raspund cu tacere.
De-aceea tacerea e rupta din Rai.
Caci ea in esenta contine durere
Mai mare ca palma ce vrei sa o dai…”

In viata paralela sunt un om ca oricare altul, aici sunt doar o voce in spatele unei flori… sper asta sa nu deranjeze si sa ma acceptati asa cum sunt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s