Lacrima

Pornind de la Fericire…

Daca iti place sa scrii versuri sau proza, atunci fericirea e acolo in ele, daca iti place sa te plimbi in natura, atunci fericirea e acolo cu tine. Adica, ea e acolo unde te simti tu bine, acolo unde te simti liber!. Stie viata ce stie… atunci cand vin, bune sau/si rele, toate vin deodata si nu le mai poti opri….

Daca mai ai inca lacrima la tine,
Scutura-i tristetea si o pune bine.
Sau ridica ochii si-o agata sus.
Vise vin in locul celor ce s-au dus.

Pune cheia bine. Ea se potriveste
Numai portii care Soarta-o daruieste.
Fericirea pare dincolo de ea…
Tu o porti in suflet. Cred… n-o poti vedea!

(Comentariu data: 22.11.2012)

Ajungem si la o latura mai putin frumoasa… dar totusi prezenta in viata noastra. Din norul imens de fericire care pluteste deasupra noastra, unii mai modesti fiind, aleg lucruri mai putin stralucitoare, mai simple, care nu au poate o importanta prea mare pentru cei din jur. Poate nu sunt alegerile cele mai inspirate, poate ca de aceea ne e mai usor sa ne impacam, dar nu pe deplin, cu soarta noastra…, poate de aceea invatam sa apreciem acele lucruri stralucitoare, chiar daca nu tindem sa le obtinem pentru noi. Caci, ca sa te poti bucura de o banala portocala, nu trebuie sa ai cel mai frumos palat!.

Dar cu siguranta o sa existe oameni care sa iti aduca aminte de toate lectiile neinvatate la care ai absentat constient, preferand sa rasfoiesti telecomanda televizorului, cautand solutii si nu rezolvari in lumea virtualului, spunandu-ti: e bine si asa!.

Regrete… da, caci de ele vorbeam, ca sa nu vorbesc de tristete. Ele apar in locul in care cu sau fara buna stiinta ai zdrobit un vis. Dar ne rezumam la o usoara ridicare de umeri si un gest intrebator cu capul.

Privind oamenii, gesturile, modul de manifestare la diferite situatii, am indraznit sa vad patru mari tipuri de caractere. Suntem ce vrem la un moment anume, dar un tip ne va caracteriza in diferitele noastre stadii de varsta. Primul ar fi omul optimist – toata lumea are culoare roz si visele sunt colorate, putem face orice (tineretea, copilaria). Apoi incet, incet ne dam seama ca sunt si probleme ce trebuiesc rezolvate, inca prinsi in avantul propriu vom incerca sa le rezolvam chiar daca stim ca nu toate se rezolva – optimistul pesimist (adolescenta). Mergem totusi increzatori inainte. Apoi, dintr-odata ne lovim de probleme cu adevarat serioase si deja suntem constienti ca nu le putem rezolva fara ajutorul altora, ne vedem neputinta dar inca mai speram sa le rezolvam – pesimistul optimist (maturitatea). Iar cand barcuta s-a inecat si nu mai e nici o sansa de scapare suntem doar pesimisti (varsta a doua). Iar daca nu ma credeti, uitati-va la cei mai batrani. Au ajuns la varsta la care nu le mai place nimic, nu le mai convine nimic, orice fleac li se pare de o importanta exagerata, iar ceea ce faci tu pentru ei, nimic nu e bine, bombanesc intr-una… aia nu si aia da… .

Nu e o regula, putem fi optimisti la orice varsta, dar mai ales la varsta a doua… Am uitat sa va spun, cei care au ramas in continuare optimisti, fara sa incerce macar sa vada problemele lor sunt nebuni. 😛

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s