Amor…. sau….

Am scris ceva mai devreme despre dragoste și iubire: dragostea este încrezătoare iar iubirea este oarbă cu desăvârșire. Ele mai o surioară, mai mică ce e drept, ea vine și se consumă la fel de repede precum apare. Amorul, oare ce e amorul?. Un om optimist spunea – și am să vorbesc la general – chiar dacă nu ai reușit de prima dată poți să mai încerci pentru că nu ai nimic de pierdut. Și o să mai încerci căci așa dictează ceva din tine. Poate să fie vorba și despre orgoliu, ar vrea și el să fie satisfăcut, dar momentan nu o să fac referire la el.

Amorul e un sentiment asemănător cumva cu dragostea la prima vedere, te zăpăcește, apoi te leagănă ușor ca într-un vis și te adoarme. Inima zvâcnește și tresare iar vinovatul principal, creierul, care liber fiind, naște ”monștrii” sau imagini învelite în sentimente. Un ”pachet” cu toate ingredientele necesare pentru a te simții în iadul de pe pământ sau un fluture într-un zbor amețitor și permanent. Ai văzut în vitrina unui magazin o haină, ceva strălucitor de pe ea ți-a atras atenția, o să ”limbezi” după acel lucru, iar în inima ta s-a format o dependență… îți pui întrebarea: cum mi-ar sta cu ea?… apoi creierul dictează: o vreau, o vreau!. Vreau să fie a mea!. Și atunci nimic nu mai contează, nici cât costă, nici dacă e de calitate… o vrei pur și simplu. Pentru acea imagine făurită de creier vei face orice numai să dobândești acel ceva.

Acum rațiunea trebuie să discearnă, e dragoste sau e orgoliu?. E un ceva pe care îl vrei într-adevăr?. Dar nu ajunge atât… e folositor în viața ta? Pentru că dacă e un moft, acest bagaj are o valabilitate scăzută, l-ai obținut, îl porți o dată, apoi zace aruncat într-un ungher fără să îți mai pese că l-ai cerut vreodată. E ca și cum ai lua taurul de coarne și l-ai transforma în mielușel… iar mai apoi… nu te mai interesează. Și asta e Amorul. El trece ușor și e ca răceala, fără medicamente și se tratează la pat. Îmi amintesc de o scenetă de teatru în care femeia, considerată model (mă rog, în piesă era o dragoste din interes), îi dă dovezile concludente fetei lor care trebuie să se mărite din interes, îi spunea acesteia ceva de genul: ”Cu taică-tău, a fost la fel, dragoste la prima vedere… iar acum îl iubesc… ca la început!”.

Am spus, vezi bine, dragoste… pentru că iubirea în sine are nevoie și de materie, ca substanța de bază! Substanța conferă toate proprietățile printre care și culoare, mai puțin sens. Sensul iubirii e dat de sensul rațiunii, pentru că cu rațiunea trebuie să fi vizionarul care să îți formezi o imagine corectă asupra substanței. Cum poți să iubești o imagine?, ce credibilitate poate să îți ofere pentru a știi sigur că iubești și nu doar îndrăgești?. Iubești un om dacă oferă siguranță, îl vezi în medii de manifestare și tragi o concluzie: e ceea ce vreau. Pentru ceea ce face pentru el și pentru mine, adică pentru amândoi, pot să declar într-adevăr: Îl iubesc!. Asta văd logic a pune în balanță. Toate cuvintele pe care le aruncăm pe tapetul vieții noastre sunt doar motorașe pentru a ne pune tărtăcuța la lucru, a nu îmbătrânii ușor și repede și a descoperii în locuri în care poate nu am descoperit până atunci fericirea.

Nu toți știm să descoperim fericirea, acea mănușă potrivită perfectă pentru amândoi, sau sufletul pereche pe care ni l-am dorii pentru că nu știm cum arată, nu înțelegem cum ar putea fi ca să fie suflet pereche. Intuim oarecum… că ar fii ceva ce să ne completeze… dar oare ajunge această explicație vagă?. Și chiar dacă nu ar fi vorba despre suflet pereche, Dumnezeu ne-a lăsat ”dezamăgirea”… să ne dăm seama că uneori soarta ne dă ceva ce nu e cum ne-am închipuit, și e ceva ce nu corespunde întrutotul cu ce am vrut noi. Și asta e valabil pentru orice tip de relație am avea la un moment anume. Urmează un link al unui pescar de vise, pentru că nu am cerut dreptul de a pune motto-ul aici și sincer, nu mă pricep să spun atât de bine ce spune ea în acel motto.

Distanța dintre un prieten adevărat și iubit (o iubită) e măcar un sărut. De aceea păstrăm prietenii, chiar și pe cei adevărați la o linie distanță (până aici tu, de aici eu), și nu îi amestecăm pe toți în viața noastră decât pe cel (cea) pe care considerăm că merită acest privilegiu. Dar până nu îl (o) cunoști, să vezi că într-adevăr e acea persoană, rațiunea ta trebuie să spună NU. Și tot din rațiune nu îi încercăm pe toți ca să vedem cine ne sunt prieteni adevărați, pentru că acolo, unde ne așteptăm mai puțin, s-ar putea să apară și dezamăgirea.

Se întâmplă deseori ca atunci când vezi persoana pe care ”o iubești” să îți schimbi părerea și să îți dai seama că defapt te-ai prostit pe tine cu cuvântul: iubesc. Cu tăcerea, fără un dialog cât de mic, agravezi problema și nu o rezolvi. Nu soluțiile conferă rezolvarea problemelor (ele sunt doar de moment) ci însăși rezolvarea. Poți să dai de câte ori vrei reset la viață, dar când vei ajunge la aceeași problemă, dacă nu pui rezolvarea – albă sau neagră – tot nu o să treci de ea.

Dar nu înceta să faci frumos… pentru că așa ai să descoperi în sufletul tău alte lucruri care ți-au fost ascunse până acum. Și pentru că așa vei fi mai (frumos) frumoasă, iar oamenii cu suflet vor cântării și vor aprecia asta. Fi mai pragmatic(ă) când ceri ceva și nu-l dorii al tău numai dacă îl simți lipit de tine și îl poți în orice moment cântării. După cum mi-a spus cineva: simte la fel de mult dar arată mai puțin.

Să nu uit de Ion, Ionică, Ionica, Ionel, Ionela, Ionuț, Ionuța, căci azi e ziua lor. La mulți ani deci. Astăzi, creștinii sărbătoresc Soborul Sfantului Ioan Botezatorul. Am o nedumerire… pe 29 august după ce le tăiem capul tot le spunem La multi ani?

Anunțuri

Un comentariu

  1. Vast, inepuizabil subiect… 🙂 Multe iubiri vor fi început printr-o prietenie…

    @”Distanța dintre un prieten adevărat și iubit (o iubită) e măcar un sărut.”
    – – –
    merci! 🙂


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s