Vânzătorul de iluzii – Gheață

Nu o să le încarc cu prea multă emoție… nu de această dată… dar hai să începem…

VIS – Adoarme inima, deschide ochii și lasă simțirea liberă, ia-mă de mână și vino… să zburdăm pe tărâmul imaginației…

– ceva mai domol –

Am vrut să te scot la o plimbare, dar tu, mi-ai dat de înțeles că vrei să zbori cu mine și în loc de aripi, ți-ai pus patine, hai să zburăm… pe gheață?!

Ai curaj să te pui cu mine, patinatorul, ce zeci de inimi a zdrobit cu mersu-i galant de felină!?. Nu crezi?.. mi-am pus bărcuțele în picioare și după tine am pornit. Un pas, și încă unul și pe când tu ai mai făcut o roată, cu o privire întrebătoare… ”Evrica!”…. sunt pe gheață!, am reușit!. Dar telefonul… unde-i telefonul?… în buzunarul de la piept, nu-i… să-mi pipăi discret pantalonii…. ah… l-am uitat în mașină… și eu… cine ar fi crezut, sunt întreg și sunt acolo cu tine. Și mă cam ia cu amețeala și cu toată încrederea din dotare, o să sprijin un pic parapetul, nu de alta da să nu se prăbușească, să încurce patinatorii.

Ce dulce ești, îți radiază fața de fericire, un opt, apoi încă unul, te-ai întors cu spatele și vii spre mine și-n brațe mi te-ai oprit. Noroc cu parapetul… mare noroc, dar cine să știe oare?.

Mă iei de mână, tu vrei să îți continui zborul… cum învățasem mai demult un pas, apoi încă unul și… și… înnebunesc de plăcere când îți aud râsul cristalin de clopoțel… trebuia să fie încă unul, dar sunt întins pe gheața în care aș vrea să mă ascund. M-ai ajutat să mă ridic cu un sărut, apoi sunt săniuța care-o tragi după tine, căci eu nu mai fac nici un pas până nu simt pământul sub picioare… și-atunci o să îmi vezi cu siguranță mersul de felină.

– ceva mai sălbatic –

Știu, vrei să mă sfâșii, să-mi lași brazde adânci din care să iasă toată suflarea din mine… ai vrea să mă calci în picioare să gem de durere, nu-ți pasă… Privirea ușor încruntată, apoi în colțul buzelor un zâmbet… nu, nu simți că de sub gheață te privește o fiară ce ar vrea din durerea ta să se adape… . Și zbori ca o zână, și lovești cu piciorul… lovești cu putere vrând parcă să provoci durere până și pământului de sub mine pentru că acum sunt eu, lacul, căruia îi zgârii tu fața… .

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s