Domino

Oamenii sunt tot oameni și întotdeauna vor avea o parte frumoasă și în contrast cu ea, o parte urâtă… Degeaba vor încerca să arate, căci cei care sunt în măsură să vadă, întotdeauna sunt ceilalți… și nu ei. Și de aceea….


Mă pierd,
printre gândurile goale,
sădite în țărâna timpului.

Mă pierd,
printre privirile oamenilor
ce-și caută, în fiecare moment,
liniștiți, mersul spre infinit.

Mă pierd,
printre fiori și simțăminte,
ce îi trimite mintea
trupului, spre a se dezbrăca
de hainele ponosite
ale urâțeniei sufletului meu.

O să mă regăsesc vreodată?
Nu cred… ”

Și ca un reflex al vieții, când sădim semințe, naștem pietre. Ajungem să cerșim lucrurile frumoase căci le dorim ale noastre și asta nu e rău. (ea)

E rău că, unii, uităm de ele și când ne aducem aminte, le chemăm, de parcă numai nouă ni s-ar fi cuvenit, fără să vedem ce defapt noi lăsăm în urmă. (el)


Îmi doresc…

mireasma părului tău lung,
îmbătat
de parfumul florilor de mai,

privirea ta
caldă și senină
de căprioară blândă,

fiorul buzelor tale,
fierbinți de așteptare
și de dorință.

Și glasul tău blând,
ce-mi mângâie senin
sufletul.

Probabil, asta căutăm în viața noastră sau în oamenii de lângă noi.

Am vrut să-mi închid căsuța, se pare că m-am răzgândit. Dacă vreți, ardeți odată cu mine și niciodată pentru sau după mine… Dacă doriți și aveți putere, citiți. Iar dacă nu, puteți să-mi ocoliți căsuța. Mulțumesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s