Din noi…

… sau viața privită altfel.

O să mă iertați, dar azi aș dorii să vă vorbesc despre noi… sau mai bine zis, despre un copil. Se naște o dată cu noi în lăuntrul nostru, iar în vremea copilăriei, e cel mai năzdrăvan. Câte năzbâtii nu face, câte prietenii poate să lege în cel mai scurt timp, și cel mai important, toate le face din instinct… fără remușcari, fără să judece pe cineva, doar ca să se simtă bine.

Ne vom aminti cu siguranță de copilărie, de primul geam spart la un meci de fotbal jucat în curte sau pe la vecini, certurile cu părinții pentru orele târzii când am intrat în casă de la joacă, sau chiar notele mici din cauza acelor ore târzii. Și câte și mai câte, pentru că el, copilul din noi, își va aduce aminte. Dar copiii din ziua de azi?. În loc să îi vadă soarele la față, ei joacă: star wars, warcraft, counter strike sau orice alte jocuri, relaționează cu prietenii, iubiții/iubitele pe internet, nu mai au nici o valoare întâlnirile face-to-face când totul devine online. Își vor aminti probabil de punctele acumulate, sau show-urile ”stript-ease” online gratuite în fața camerei web. Și ne mirăm când ne rând în față dacă încercăm să le dăruim o carte: Fugi de-aci nene!. Tu nu ai acasă un PC conectat la internet?. Nu trebuie să știi `tătuță, trebuie să fi bine informat!.

Pe măsură ce creștem, îl închidem într-o cămăruță a sufletului nostru. Nu mai are voie să iasă, să facă… ne face de rușine, ne-am maturizat. Îl închidem, iar el plânge. Dorește libertate, dorește să iasă. Ajungem să-l ignorăm, să îi ignorăm țipetele. Și atunci ce devenim? oameni reci, calculați, ce nu știu să zâmbească. Și nici măcar să iubească. Iar certurile noastre, soț/soție, iubit/iubită, prieten/prietenă, băiat/fată, îl fac să se ascundă și să sufere în tăcere.

Pornește orice joc, toate jocurile nevinovate. El e cel care cântă, compune poezii, iubește viața și ne imploră să nu-l ținem ascuns. Prin asta creează. Sunt oameni care știu să și-l lase alături, și să-și asume orice vină nevinovată făcută de el. Acei oameni știu să trăiască frumos.

În iubire, el răbufnește, încântă, vorbește, șoptește, visează, glumește, țopăie, dansează, toate o dată. Acolo unde e gri colorează, speră, imploră, cerșește mai ales atenție, cu alte cuvinte se joacă cu celălalt copil de lângă el și se bucură atunci când joaca e frumoasă, sau plânge cânt nu mai e joacă (omul matur îl pedepsește).

Uitați-vă la bunici cum se joacă cu nepoțeii. Îl lasă liber, să iasă, iar el se joacă cu ei și le va face toate poftele ca răzbunare pentru anii de detenție petrecuți în acea cămăruță întunecată. Nu degeaba se spune că la bătrânețe ajungem din nou copii.

Copilul din noi… El spune: Mulțumesc când se simte mulțumit, sau este liber, Iertare când simte că a greșit. Dacă am știi să nu îl îngrădim, poate că ar fi mai multă dragoste între dobitoace, și societatea noastră ar fi altfel și ne-ar merge mai bine. Cine știe… . Poate!.

Anunțuri

Un comentariu

  1. Noi am prins perioada in care copilaria se traia, se simtea, era veritabila. Copiii de azi simuleaza copilaria pe calculator. Va fi interesant de vazut cum va arata lumea lor de maine.
    Cat despre copilul din noi … il tinem ascuns pentru ca asa am vazut la altii, la cei mari. Eu imi amintesc ca am renuntat brusc la toate jocurile copilariei doar pentru ca am constientizat faptul ca devenisem „mare”. Ca si cum atunci cand esti mare nu te mai joci cu mingea, nu te mai dai in leagan, nu mai faci concursuri de mers cu bicicleta.


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s