Folk

”O scoică de mare e inima mea,
o perlă albastră iubirea din ea.
Când scoica se sparge de stâncile reci,
Iubirea din ea rămâne pe veci…
A mea.”

Asta cânta creierul meu dis de dimineață și-mi amintisem că Potecuța avea o zi dedicată Folk – ului. Nu am găsit melodia și nu îmi mai aduc aminte decât de refren. Poate o știe careva, sau măcar o referință către ea.

Azi o să mă afund în amintiri. Eram trei, cei trei care au speriat vestul, trei băieți: eu, fratele meu și un prieten D-zeu să-l odihnească, trei și două chitări. Făceam parte din aproximativ trei generații, iar punctele comune erau folk-ul și locul de muncă al părinților noștri.

În serile de vară mergeam la plimbare pe dig, unde ne întâlneam mai mulți/multe din cartier, sau pur și simplu până acolo și înapoi. În liniștea înserării, când lumea încet-încet se pregătea de culcare, trei voci și două chitări se auzeau pe alei cântând folk. Unii veneau la geam să asculte ecourile melodiilor: Enigmatici, La adio tu, Floare de colț, Niciodată, Scoica,etc… (din repertoriul Cenaclului), alții își lăsau geamurile deschise și amuțeau ascultând. Și evident, erau și cei care își închideau geamurile și trăgeau draperiile să nu vadă,să nu audă. De ar fi să compar cu prezentul, cred că ar fi fost mult mai puțini decât ar fii acum.

Ăăăă.. era liniște pentru că nu erau atâtea mașini, iar lumea circula mai sănătos, adică pe bicicletă. Și nu existau nici atâtea bisericuțe. Lumea era mai deschisă și nu se punea accent pe faptul că unul era român sau celalalt maghiar, turc, tătar, grec … sau mai rău… pe culoarea politică. Că de țigani ne feream cu toții și atunci și mai ales de ”țiganii” de la miliție sau securitate.

Cât de norocoși am fost că nu am dat nas-în-nas cu ei, să ne aplice vreo corecție la buzunar sau o noapte la ”un amic” pentru că tulburam liniștea publică!. Sau poate le-o fi plăcut și lor îndrăzneala noastră?.

Anunțuri


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s