Blandețe

cufar
Nu pot să fiu și nu pot să vorbesc altfel decât cum o fac acum, pentru că…

„ … de pe genunchi mi te cățărai pe corp încet, încercând să ajungi la buzunarul de la piept. Credeai că acolo o să găsești cheia către o comoară, dar ai găsit o portiță care, la atingerea catifelată a căldurii dragostei din palmele tale, s-a deschis. Mă prefăceam că dorm. Te-ai strecurat înăuntru, tiptil, ca un tâlhar și ai început curioasă să cauți prin cămăruțele mele.

Nu erau prea multe lucruri, sau cel puțin nu aveau cine-știe-ce valoare. Lucruri simple, lucruri care nu aveau de ce să îți fure sau să îți orbească privirea. La capătul coridorului ai găsit o cămăruță.. era cămăruța unde îmi țin eu cuferele. Șoptit, ai exclamat victorioasă: Uau!… iar eu am zâmbit. Acum că ai găsit, trebuia să cauți comoara. Ai văzut pe raftul cel mai de sus un cufăr mai mic, te gândeai că ea e ascunsă într-un cufăr obișnuit, iar celelalte, dichisite, aranjate, lustruite ar putea fi goale. Deja obișnuită, te-ai cățărat cu grijă până la acel cufăr… și într-o clipă de neatenție, căci entuziasmul, dorința și satisfacția era pe măsură, ți-a alunecat piciorul și agățată de el, te-ai rostogolit pe podea.

Nu. Nu ai țipat. Ai ascultat o clipă să vezi dacă m-ai trezit apoi ai văzut cufărul deschis, răsturnat, și o mulțime de pietricele sclipitoare împrăștiate peste tot. Ai început să le aduni și să le pui înapoi, dar mi-ai auzit pașii, venisem pentru că eram îngrijorat… să văd dacă nu te-ai lovit, dacă nu te doare… și să văd ce s-a împrăștiat. Te-ai ridicat și tot ușor ai alergat spre portiță și te-ai oprit afară… de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Am mai zâmbit o dată. Nu ai crezut, dar cuferele mele nu se deschid cu cheia. I-am închis capacul și l-am pus la loc dar probabil mai rămaseră pietricele împrăștiate prin cămăruță căci de atunci nu pot să fiu decât așa… ”.

Uite!. Vezi?… în mine s-a împrăștiat din acel cufăr blândețea.

Data: 18.04.2014

Anunțuri

    • Cu siguranță Dumnezeu e cel care o să cântărească aceste comori ale noastre și o să ierte sau o să acuze la acea judecată… Sau să spun altfel… în ultimele clipe ale vieții, se spune că ne revedem viața… poate că dacă o să mai găsim ceva prin cufărașele noastre o să plecăm mai împăcați cu ce am făcut și ce a rămas să facă alții… Dar să nu o luăm în tragic… cineva tot o să cerceteze… .

    • O mulțime de pietricele puse înapoi… doar o parte s-a împrăștiat din cufăr… 😉 . Un cufăr care nu ascunde o ”comoară” e unul fără prea mare importanță… de aceea trebuie să avem grijă de cuferele noastre… să nu rămână goale… iar pe cele goale să le umplem cu câte ceva… vor avea importanță probabil pe la sfârșitul vieții când o să scoatem câte o povață, câte o poveste copiilor, nepoților. Căci dacă nu vom avea ce povestii atunci viața am trăit-o fără nici un rost….


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s