Înmiresmare

O floare nu înflorește de două ori.
Și nu îmbobocește la fel de fiecare dată.

În grădina casei mele aveam un trandafir.
Într-o zi doi nori negricioși se luaseră la harță,
cu tunete, cu fulgere, deasupra lui.
Că nu se înțelegeau cum să arate florii,
fiecare, cât e de frumoasă.

Ajuns acasă,
am găsit lujerul la pământ.
Iar floarea lui îmi zâmbea…
încă cald, încă plină de speranță,
din mocirlă.

Cu grijă am luat-o,
cu dragoste am spălat-o și
am așezat-o într-o cutie.
Și chiar dacă tulpina trandafir s-a uscat,
floarea lui după atâta amar de timp,
încă îmi înmiresmează odăile.

Anunțuri

    • Da Petru… așa văd iubirea… ca o floare care deși uneori ajunge în țărână, ea mai zâmbește, mai speră, mai împrăștie căldură. Se jertfește pentru nimic… găsește și acolo un sens să o facă. 🙂


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s