Cvasipermanenta

Uneori viața e mai fragilă decât un pai. Și nu știi când se rupe. Ne naștem din pământ și în pământ ne întoarcem. Căci lut suntem indiferent ce formă am avea în mâinile divinității.

Iar sentimentele cele mai frumoase se nasc în inimă… și ciudat… nu se întorc… cel puțin nu ale noastre. Sau mă înșel?. Blândețea, tandrețea, se nasc din iubire și te transformă. Și să vrei să fi rău… și să vrei să te răzbuni… și să vrei să urăști… nu poți. Nu ai cum… nu găsești resurse. Pentru că dacă iubești, nu dorești să faci rău. Îți asculți vibrațiile corzilor interioare și vibrezi la frecvențe mult mai superioare decât ai putea vreodată. Pe chipul tău acum e blândețe, pe chipul tău e acum căldura dragostei și te face mai frumoasă. Da… mai frumoasă.

Întreba cineva dacă ajunge să cunoști un om după modul cum scrie. Nu ajunge. Trebuie să îl vezi și în realitate… și nu prima impresie contează dar e importantă, apoi lasă să vină și a doua. Și atunci poți să vezi omul… nu feliat, nu bucățit ci un tot-întreg ce va naște fermitate și statornicie.

Duetul se naște înainte de a exista fizic. În sentimente, în gesturi, în trăiri, aproape chiar dacă departe. Și naște o stare de cvasipermanență. Oamenii nu se desprind foarte ușor de ea, ceea ce face ca ei să stea aproape, fără un efort vizibil. O să spui că defapt e obișnuință. Dar te-a plictisit vreodată?. Nu… a alimentat trăirile, a hrănit sufletul cu căldură și tandrețe. Și cu liniște… .

Să prețuiești pe aceia care stau lângă tine fără nici o pretenție… sunt cei mai buni prieteni… chiar dacă îi vei dezamăgi ei nu te vor părăsi niciodată. Iar dacă ei te vor dezamăgi, învață, dacă nu știi, să îi ierți la rândul tău pentru că și ei te iartă. De aceea rămân când mai aproape, când mai departe, în permanență lângă tine.

Omul tău. Printre tăceri, asculta viața și conducea oameni care nu doreau să trăiască.

Anunțuri