Cand gandurile ni se potrivesc

La acest ceas tarziu de noapte numai gandurile mi se mai aud. Ieri, am fost sa ma plimb si am cautat parcurile orasului. M-am inconjurat de rasetul copiilor si de strigatele disperate ale parintilor sau bunicilor care isi supravegheau odraslele. Nu a fost soare, dar el imi zambea de dupa nori, asa cum il chemam pe vreme ploioasa si el aparea, cand intr-un alb-luminos sau cand intr-un galben-alburiu si… nu a fost frig deloc.

Imi tot scria un prieten… ma rog.. ma chema la o gura de bere…. priveam mesajele dar nu am vrut sa ii raspund, nici atunci, nici seara tarziu. Nu am avut chef sa vorbesc cu nimeni. Cand am ajuns acasa m-am culcat… din plictiseala. Si evident ca la 3 noaptea nu mi-a mai fost somn deloc. Am avut timp sa meditez… sa scriu.

Imi plac copiii, sunt ca niste ingerasi (albi sau negrii… dar ce conteaza) care incearca inca de mici sa sfideze lumea cu priviri, sau prefacatorii, iubiri simulate. Privindu-i de pe banca, poti sa iti dai seama de ce fel de oameni sunt parintii. Ei copiaza gesturi, expresii, pana si certuri si neputinte ce desi nu le inteleg, le etaleaza ca intr-un teatru dintr-un joc al lor.

project-365-fall-seven-20100111-2

Privind oamenii, indraznesc sa spun ca nu mai exista acea daruire, nu mai exista acea rabdare cu care parintii nostrii erau inzestrati. La o rautate, se raspunde repede cu o cearta si o amenintare verbala, sau o pedeapsa „cu executare silita”.

Ce am ajuns… Ma intrebam ca oare sa ma mai mir sau nu de ce se intampla cu noi?. De cele mai multe ori suntem ceea ce purtam in inima noastra. M-am gandit ca poate ca nu suntem decat obsesii care se cautau reciproc intr-o incercare disperata de a-si uni degetele, de a-si uni sufletele. Si indiferent de cat de puternica e iubirea… fiind incarcerati in acest sablon al vietii, nu mai conteaza decat banii si sexul… adica reusita cu orice pret.

Acum, oarecum sarac, m-am inscris la interviuri. Nu stiu inca in care parte de tara am sa ma opresc. Ma invatai ca daca vreau sa avansez, sa nu ma cramponez de vechi. Ma invatai ca in ziua de azi nu mai exista siguranta in nimic. Recunosc, nu am fost pregatit sa o fac, dar acum trebuie. Pentru mine si pentru ce parte de frumusete mai am in viata mea.

Oricum as privi, viata merge inainte… e un drum necunoscut in negru si nu conteaza daca la capatul acestui drum va mai fi cineva. Acea concluzie ciudata cu (fara) tine pana la capat… dar impreuna… .

Data: 16.03.2015 03:30

Anunțuri

  1. Un drum foarte ciudat, pentru multi dintre noi, fara harta, fara busola, fara stele calauzitoare intr-o noapte aparent fara sfarsit. Si totusi…. interesant si totusi desi singuri, impreuna…..

    • ” cu (fara) tine pana la capat… dar impreuna… ” – e o expresie pe care o gandisem la un moment dat si a fost scrisa de un prieten. Era interesant cum ne completam gandurile. Desi nu se intelege, ma refeream la drumul meu. Chiar si eu pot sa ma ratacesc in acel negru. Am invatat ca putem sa fim cu oricine: frati/surori, prieteni/prietene, sot/sotie, sau cu orice fel de animal de companie… si tot singuri sa ajungem la capat. Insa cu acel ceva/cineva care ne-a ramas in gand.


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s