Cu cate un pic de rabdare

(Fragmente… sau teoria franturilor de iubire.)

„- Te iubesc.
– Si eu te iubesc.

– Eu te iubesc mai mult.
– Iar eu te iubesc si mai mult.

– Eu te iubesc atat de mult, pana dincolo de mine.
– Insa eu, te iubesc… atat de dincolo incat e pana la Dumnezeu si inapoi.

– Dumnezeu nu exista.
– Daca privesti doar cerul de dincolo de nori ai sa vezi stele… iar dincolo de ele o sa te intrebi intotdeauna unde este.

Sa stii ca nu caut atat de departe. Caut in cerurile mintii mele… pentru ca, acolo este constiinta, este creativitatea, este intelegerea este nazuinta, este dorinta si dorinta de a face bine, este daruire, este libertate, este frumusete, este conceptie, este dragoste si este acel aproape. Este tot ce imi pune in suflet bucurie atunci cand imi ascult inima si daruiesc, imi pune in suflet caldura atunci cand ma gandesc, imi pune in suflet tandrete si blandete cand vorbesc. Chiar si atunci cand vorbesc de sau cu tine. Si peste toate, imi daruieste cate o minune… atunci cand spre mine privesti. Vezi?. Asta e haina mea cu care te-am invesmantat. Sa crezi ca e iubire. Iar daca nu, inseamna ca pentru tine nimic nu e, sau poate numai ce e opus iti e.

Nu gresesc daca iti spun ca de cele mai multe ori neputinta duce la furie momentana sau rautate, pentru ca in noi e dorinta de a controla orice. Insa controlul e o iluzie amara… pentru ca nu ai cum sa stapanesti hazardul. Incerci sa ai control pe simturile tale, incerci sa ai control pe viata ta insa balanta e rasturnata de insasi verbul a trai. As fi putut sa fiu un rau, sa fiu un infumurat, un josnic, un meschin, un increzut, un prost crescut, un flegmatic, un sarcastic, un nimeni sau un orice facand lucrurile din razbunare si sa le motivez cu dorinta de a reusi sau de a avea… insa nu e calea mea… ceva din mine ma opreste sa fiu asa.

Spuneai ca suntem ceea ce ascultam, ce facem, ce simtim, ce vorbim, ce gandim, ceea ce infatisam in fata celorlalti, Uite.. vezi?… eu ascult viata apoi, cu cuvinte sau cu gesturi ii raspund, dandu-i inapoi si construind lucruri ce inima mi le sopteste. De aceea ma adaptez oricarei situatii, de aceea m-am invatat sa fiu altfel si sa iau viata asa cum e. Bine… fie.. altfel, adica un… dar oricum altfel decat ceilalti.

Nu pot lupta cu incapatanarea nimanui. In mod normal iubirea nu are de ce sa nasca frica… de a cunoaste, de a primi si de a darui. Ea naste incredere si liniste si asa domoleste incapatanarea. Si te face sa crezi in propriile tale forte, sa faci lucruri pe care nu le-ai putut face niciodata. Nu pot lupta cu incapatanarea nimanui… poate numai cu a mea si stiu ca la un momment dat, tot viata va scutura tot ce e pleava in inima si viata mea. Cu cate un pic de rabdare. ”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s