Aripi

ingeras
Imi deschid aripile.
Am sa ma ridic pana la cer
ca sa vorbesc cu norii.
Si daca nu o sa mai am ce spune,
am sa le cant o doina
despre noi si povestea noastra.
Si apoi,
din ei, am sa imi fac o mantie argintie
purtand urmele pasilor tai.
Si cand, obosit, am sa amutesc,
invelit asa, am sa te visez…

Iar ei o sa ma transforme
in stropi de ploaie neinceputa,
curata, indestulatoare,
sa iti curat…
gandul de vise neinfaptuite,
ochii de lacrimile neplanse,
fata de toate nemangaierile,
gura de cuvinte nerostite,
buzele de saruturi nesarutate,
umerii de povara nezilelor,
pieptul de neoftaturi,
si inima de neiubire.
Si asa goala, fara de povara,
sa lasi inima sa iubeasca,
pieptul sa tresara,
buzele sa sarute,
gura sa rosteasca cuvinte,
fata sa zambeasca mangaiata,
cu ochii in lacrimi de bucurie,
si cu gandul plin vise…
ce vor a fi infaptuite.

Intr-un final voi curge
peste picioare-ti spalandu-ti talpile,
lasand mirosul norilor
din mantia ce poarta mai departe
urmele pasilor tai.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s